Știi cum te poate afecta ireparabil efectul de bumerang?-Tolerarea unei relații toxice

Inainte de a ști ce este o relație toxică, ar trebui să știi cum arata o relație normală. Și aici părerile despre normalitate pot fi diferite. Ele includ totuși valori cum sunt: iubire, fidelitate, respect, comunicare.

Pare mult spus, dar scopul căsătoriei nu a fost vreodată ruinarea celor doi soți ci dimpotrivă, crearea unui spațiu comun in care fiecare să-și dezvolte potențialul, partenerii susținându-se reciproc.

Aș  spune astfel că acesta este elementul cheie ce definește o relație normală.

Dar, după ce ambalajul in foiță de aur este dat la  o parte, se dezvăluie de multe ori laturile intunecate, ceea ce nu ai văzut de la bun inceput, sau ai refuzat să vezi. Relația  de cuplu devine nocivă prin ceartă, jigniri, abuzuri emoționale sau fizice.

Toxina acționează in tine, paralizandu-ți simțurile și nu ai avut timp să observi, deoarece ți-a fost inoculată in doze mici.

Da, adevărul dureros este că ceea ce se dorea a fi o relație de iubire, pasiune, prietenie și valorizare reciprocă incepe să semene cu ceea ce este in realitate și anume plasa unui păianjen, in care victima, paralizată, nu mai găsește puterea să reacționeze.

Două ingrediente esențiale sunt constituentele neurotoxinei și anume :manipularea psihologică și dominarea partenerului mai slab .

Două substanțe favorizează construcția unei plase perfecte: tendința conștientă a unuia dintre parteneri către control și dominare îndreptată către satisfacerea propriilor interese și tendința  celuilalt partener către supunere, izvorâta din bun simț, altruism  și dorința de a face bine.

 In consecinta, unul din parteneri se va hrăni din seva celuilalt.

Unul va duce o viață plină de satisfacții și impliniri.

In exact același timp partenerul său de viață va fi sleit de puteri până la epuizare.

Nu e nimic complicat in mecanismul de gândire al celui obsedat de control și dominare.

El știe un lucru simplu si anume că nu oferind, ci luând poți controla mai bine o persoană. Cu cât aceasta are mai multe valori, nu neapărat materiale, cu atât devine mai independentă, se desprinde mai ușor și este mai greu de controlat.

Astfel nu va pregeta să te jefuiască de toate până nu vei mai avea  nimic, devenind dependentă de el, crezi tu, de controlul lui in realitate.

Te jignește, te devalorizează, dezaprobă ceea ce ce faci, te injosește și chiar te  abuzează?

Iți secătuiește resursele financiare, cheltuielile fiind indreptate spre ceea ce dorește el și neținând cont de necesități, sau de dorințele tale?

 Te critică, te compară chiar cu alte femei, iți critică familia, prietenii in timp ce pretinde respect pentru cercul lui de cunoștințe ?

Simți că orice ai face nu te ridici la inălțimea așteptărilor sale?

Ești considerată vinovată și fiindcă plouă și fiindcă nu plouă?

Speri că prin comportamentul tău, prin care cauți să-l mulțumești,  va fi mai bine, dar constați că dimpotrivă, e mai rău?

Speri că situația ta financiară mâine va fi mai bună, când in realitate te apropii de faliment?

Din câte visuri, planuri și speranțe ai pornit in relație, câte ai realizat?

Ajungi să faci lucruri care contravin felului tău de gândi, simți și acționa,  doar ca să-l mulțumești pe el?

Dominarea psihologică prin control și manipulare a determinat de multe ori persoana mai slabă să comită fapte abominabile, pe care ulterior le-a regretat. Toate aceste persoane au constatat in scurt timp  că au fost folosite și  nu au fost iubite niciodată. Dar lucrul cu adevărat grav e ca au fost sacrificate pentru nimic, au fost jefuite de propria viața și și-au irosit potențialul neștiind niciodată ce ar fi putut face sau ce ar fi putut deveni.

In schimb, adevarata manipulare psihologică apare din faptul că agresorul apare uneori binevoitor, plin de iubire sau compasiune, chiar simpatic, pentru ca apoi dispoziția să i se schimbe fără motiv invinovățindu-și partenera, până când depășită de situație se lasă prinsă in acest joc cald-rece, neștiind unde greșește.

Cu cât te va vedea mai slabă, cu atât va profita. Cu cât il vei sfida, cu atât vei avea mai mult de suferit. Intr-o relație toxică unul din parteneri este dispus să ofere, prin dragoste, educație și din considerente religioase, pe când celălalt  nu se va sătura vreodată să primească, invocând in dreptul său aceleași valori.

 Dar scopul căsătoriei este refacerea Edenului, a paradisului pierdut și nu transformarea ei intr-o relație de sclavie.

                                                                     Cu drag,Brindusa Axinte


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s