Află un lucru la modă de care e bine să te ferești-Se poartă masochismul moral ?

Să-l iert sau să nu-l iert? Aceasta-i intrebarea!

Să mai continui aceasta relație, după tot ce mi-a făcut?

Nopțile devin albe, perna e udă de lacrimile care curg. Dar cu toate acestea, dorința după „universul pierdut”îți spune că el merită și a doua și a treia șansă și numărul lor nu contenește. Iți spui că trebuie să fii puternică, să treci și peste asta, că lui îi pare rău și deja și-a schimbat atitudinea. Nu judecata, ci dorința de a fi din nou împreună te face să-i găsești scuze pentru comportamentul său lipsit de empatie, care nici măcar lui nu-i trec prin minte.

În timpul acesta viața ta o ia razna, ai dificultăți de concentrare, supărarea e la ea acasă, la serviciu ți se recomandă o vacanță.-Scena 1

Scena 2-Îl prezintă pe el  ca pe un pom inflorit. Lui ii merge bine, se distrează, nu-i așa? El e fericit, cheltuie bani, pleacă in vacanță, se uită după fuste, radiază, are o sănătate bună și mulți prieteni pentru companie. Și scenariul poate să continue. Sau ți-ai imaginat că și el udă perna cu lacrimi ca și tine, sau ca are probleme la serviciu, sau  de atenție, că nu se poate concentra de atâta stres?

Daca tu suferi, e problema ta.

Așa consideră.

El….

Mai are puțin și iți face reproșuri legate de felul in care arăți în ultima vreme, sau de halul în care ai ajuns.

Dar tu crezi că se merită să suferi când altuia nu-i pasă? Sau…pentru cine consideri tu că e necesar să-ți distrugi sănătatea, viața, cariera ?

Câteva scenarii pe care ar fi bine să nu le întâlnești în viața ta:

În timp ce te înșeală, tu nici nu indrăznești  să conversezi cu cineva pe fb.

În timp ce te lovește, tu îți dai duhul pentru fericirea lui.

In timp ce el vorbește de despărțire, tu îți faci planuri de viitor.

In timp ce el iți cheltuie banii pe distracții tu te gândești cum poți să renovezi sufrageria.

Draga mea, ți-am dat astăzi întâlnire la scenariul vieții. Ți-am vorbit acum despre lucruri reale, care se întâmplă.Dar…

Obișnuința de a-ți face rău în mod repetat prin suportarea cu stoicism a durerii psihice induse din sentimentul de vinovăție, frustrarea prin care crezi că meriți tot tratamentul de care ai parte, e sinonimă cu masochismul  moral.

Vrei să știi unde duce?

Ea, dezamăgită de un singur bărbat, a refuzat să se mai căsătorească vreodată, considerând că toți sunt la fel.

Ea i-a suportat greu aventurile extraconjugale, dar a constatat că ulterior tot ea a fost cea care s-a îmbolnăvit grav.

Ea a răbdat violențele lui, până a fost desfigurată.

Ea a fost fată cu suflet bun, in timp ce el cheltuia banii in cârciumă, până când a rămas fără venituri.

Ea era cât pe ce să-și pună capăt zilelor, fiindcă el n-o mai iubea.

Ea  a devenit consumatoare de alcool din cauza certurilor dese.

Ea și-a pierdut mințile din cauza șicanelor lui.

Ea  a ajuns de nerecunoscut din cauza depresiei în care a fost aruncată, fiindcă și-a dat seama prea târziu că nu corespunde așteptărilor acestuia.

Ea  n-a reușit în carieră fiind mereu preocupată să-și rezolve problemele de cuplu.

Ea închis ochii când  a aflat că el are o amantă, până când tot el a adus-o sub același acoperiș. Oripilant, nu?

Și lista pierderilor poate continua, sigur tu știi mai multe.

Care e motivul pentru care tot încerci să faci bine unei singure persoane, sacrificându-ți existența și uitând că și tu meriți același lucru și că ești responsabilă pentru tine și  viața ta?

Dar binele pe care l-ai  făcut a fost prețuit și respectat?

 

Timpul trece și odată cu înaintarea în vârstă s-ar putea să apară și regretul că ai fi putut duce o altfel de viață. Ce soluție ai? Nu conștientizezi că în interiorul tău ticăie o bombă cu ceas pe care scrie AUTODISTRUGERE ?

Ce-ar trebui să faci?

Să nu mai suferi când celălalt nu simte la fel.Hai ca poți!

Să conștientizezi că ai dreptul la o viață fericită și împlinită, dincolo de manipulările de care ai parte și să realizezi lucrul ăsta. O întrebare:

Ai vreo viziune realistă în ceea ce privește viitorul tău?

 Depinde din ce perspectivă vezi  lucrurile, către ce vrei să te îndrepți în continuare, autorealizare sau autodistrugere.

Atunci vei găsi soluții realiste de a ieși din probleme și  de a-ți organiza din nou stilul tău de viață.

Salvarea nu va sta in schimbarea atitudinii celuilalt față de tine, ci in schimbarea atitudinii tale față de situația in care te afli.

 

Fericirea la care aspiri stă în mâinile tale, în modul în care decizia de moment îți va afecta viața pe termen lung. Prea multa toleranță poate avea efectul unui bumerang asupra  realității în care te afli, atât timp cât situația nefastă nu e lămurită și depășită. Dreptul la fericire uneori trebuie câștigat.

 E dreptul la o viață normală, cu sănătate fizică și mentală, pe care manipularea societății nu ți-l poate lua.

Când prețuim darul  lui Dumnezeu,VIAȚA, decizia înțeleaptă poate fi pașaportul de la coșmar la o lume de vis, în care n-ai știut că poți intra.

                                                      Cu drag, Brîndușa


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s