Simți nevoia să controlezi totul draga mea, unde și cu cine umblă și ce face în lipsa ta?
Cum întârzie puțin mai mult, l-ai și sunat?
Nu are voie nicăieri fără acordul tău?
Nu iese niciodată cu prietenii, decât cu tine?
Trebuie să-ți dea raportul în tot ceea ce face?
Te-ai întrebat: cât de des îl cicălești?
Nu îi oferi libertatea de a avea spațiul personal, de a viziona emisiunile care îi plac, de a se ocupa și de hobby-urile lui?
Păi să vedem, o fi partenerul tău de viață, sau proprietatea ta?
Până unde te poate duce controlul, până la privarea de libertate a celuilalt?
Sau cumva… tu confunzi controlul, cu dragostea?
Nicidecum!!!
Controlul nu poate fi confundat cu dragostea, pentru că aceasta din urmă oferă zona ei de comfort, de libertate.
Sau tu nu vrei să crezi că la un moment dat se va simți sufocat?
Și dacă se simte sufocat, nu crezi că va încerca să evadeze?
Și unde va evada decât acolo unde găsește comfort, relaxare și libertate?
Îi critici fiecare gest, în ideea că astfel îi oferi un curs de perfecționare gratuit?