Află rolul în care nu ar trebui să te regăsești-Victimă

O urnă, două bilete. Ea a extras biletul pe care scria VICTIMĂ. Parcă era lipit de sufletul ei, astfel încât tentația să plece înainte cu acest bilet era mare, dar… a ales să mai facă o extragere!!!….

De data aceasta pe bilet scria ÎNVINGĂTOARE. Pentru ea era asemenea unei haine noi și incomode, totuși a realizat că era de fapt biletul ce i se potrivea, de fapt, cel mai bine.

Ai visat să fii iubită, adorată așa cum ți-a promis, dar când  flacăra pasiunii s-a stins te-ai trezit în cenușă?

Ai visat să fii respectată, prețuită, tratată cu atenție, curtată până la adânci bătrâneți de el, bărbatul dorit, dar  te-ai ales cu răni ce cu mare greutate pot fi vindecate?

Ai visat la cineva care să te înțeleagă, să fie alături de tine nu doar la bine ci și la greu, dar te-ai trezit  mai rău decât singură, subjugată?

În același timp, ți-a spus cineva că te poți ridica deasupra problemelor, că o poți lua de la capăt și că trebuie să faci asta și că poți avea o viață împlinită?

Știi cumva, în dansul vieții, cum te poate transforma o conjuctură nu tocmai favorabilă dintr-o persoană cu multe atuuri, dintr-o ființă ce pare că-și ține viitorul în palme, într-o victimă?

Sau ce crezi tu? Abuzul, este des întâlnit în societatea noastră sau  doar ocazional?

Întotdeauna cineva va fi  răspunzător. Hai să descoperim împreună vinovatul.

Abuzul este apanajul celor obsedați de control și dominare prin orice mijloace, nefiind  întâlnit doar în cadrul restrâns al famililor ci și în cadrul societății. Sunt numeroase situațiile în care o persoană cu mult potențial poate deveni victimă, suferind din vina, sau fără vina ei, abuzuri de tot felul. Uneori, o conjunctură nefavorabilă, o decizie neînțeleaptă, răutatea, nepăsarea, invidia sau egoismul celor din jur te  pot aduce într-o astfel de postură nedorită. Viața, până atunci fericită, poate  suferi schimbări radicale chiar peste noapte.

Ai auzit și tu deseori cu siguranță:

Ea a crezut în el, dar s-a trezit excrocată.

Ea l-a iubit, dar a aflat că e  înșelată.

Ea l-a consideat prieten, dar s-a trezit agresată. Și lista nu are un sfârșit….

Câtă empatie și cât ajutor se întâlnește în jurul unor astfel de persoane, într-o societate marcată de egoism?

 

E suficient să vorbească despre problemele sale, gândește ea, și toată lumea va înțelege. Vrei să întâlnești ceva demodat și în același timp de actualitate, o dihotomie ?

 Oprește-te o clipă și privește  la statutul unei victime și nu te situa niciodată în postura ei :

 Victima, deși ar trebui să beneficieze de un minimum de compasiune, acordat din omenescul fiecărei persoane, care a mai și avut parte de atingerea divinității,  proiectată asupra unei  ființe umane aflate în suferință, cu toate acestea ea, dimpotrivă, va suferi pe deasupra și dezaprobarea venită din partea societății, care „ține cu ursul”.

Spre a fi mai explicită, am să-ți spun că victima nu  e la modă, nu face impresie bună și efectiv nu place unei societăți individualiste, care consideră că fiecare are capacitatea să-și rezolve singur problemele, oricât de apăsătoare ar fi ele. Și, ca întotdeauna, cel sătul, desigur, nu îl va înțelege pe cel flămând. În cazul în care nu are pâine, se poate sătura și cu cozonac!!!

 Poate acesta este și motivul pentru care abuzurile sunt ținute deseori ascunse.

Însă, lipsa de reacție din partea victimei, nu face decât să întărească comportamentul celui care profită. Și poți fi sigură de asta!

Dacă măsura luată față de comportamentul acestuia nu a fost suficient de „usturătoare”, e un mit să crezi că abuzurile vor înceta. În realitate intensificarea lor va fi fără precedent.

Unde  poate conduce o astfel de situație?

 

Formele de abuz pot fi nenumărate: abuzul verbal, prin jigniri, fizic, prin lovituri și maltratări, abuzul emoțional, prin control și inducerea fricii, abuzul sexual, înșelătoria etc. Pentru unii calitatea este importantă în detrimentul cantității. Astfel, nu e nevoie ca forma de abuz să se repete pentru a fi considerată problematică. Sper că ești persoana care nu a trecut niciodată prin astfel de situații și că nu ai nici persoane lipite de sufletul tău care suferă abuzuri. Dar, dacă te-a abuzat doar o singură dată și e destul. În acest caz ar trebui să te întrebi câtă prețuire are pentru tine, câtă iubire și respect?

Și, ca de obicei, victima e vinovată de toate, inclusiv de faptul că e agresată. Iar alteori  întâlnim toate formele de abuz ca într-un buchet macabru. Și manipularea nu-i deplină dacă nu îți spune că„ se va schimba”. Dacă te-a jignit sau agresat, ce-l costă oare să te mintă? Poate că vrăjită de noile promisiuni, poate că de teama complicațiilor, poate că din dorința de a fi bine și de a nu fi pusă față în față cu eșecul relației tale, poate că de teama  gurii  lumii sau chiar de frica lui, refuzi să vezi ceea ce-i evident:

Sentimentele lui pentru tine, dacă au existat vreodată, s-au schimbat.

Sau înclini  să crezi  cumva că are scăpări, firide în dragostea ce ar trebui să fie prezentă în viața ta. Te minți oare singură? Cu alte cuvinte, dacă  ești abuzată, un minim de bun  simț îți spune că „nu  te mai suportă”. Dar imediat ce situația se detensionează și își dorește din nou așa zisa dragoste, tu dintr-un minim de confort preferi să îl crezi din nou  și faci asta până când? Până la infinit dacă se poate ?

Multe dintre femeile ce suferă agresiuni prezintă sindromul Stockholm, devenind prizonierele propriei lipse de voință de a ieși dintr-o relație abuzivă.

Folosește frica, șantajul emoțional  ca formă de control?

Te dorește în relație, dar nu pentru binele tău, desigur?

Se distribuie singur în rolul de victimă, pentru a te manipula pe tine și pe ceilalți?

Cu alte cuvinte VINOVATĂ de abuzurile lui vei fi tu!!!

Ruperea tăcerii, deși indicată, se soldează de multe ori cu abuzuri psihice, poate și mai mari decât cele suferite până atunci.

Dacă tu crezi că„ punând cărțile pe masă” vei  obține înțelegere și simpatie pentru problemele cu care te confrunți, s-ar putea să ai surpriza vieții tale. Opinia publică nu e favorabilă într-o societate cu multe prejudecăți:„nu iese fum fără foc”,„trebuie să suporți”,„el se va schimba”,„tu ce ai făcut ca să fie bine?” Societatea uneori„ține nu doar cu ursul, ci cu toate fiarele pădurii”, după cum lesne poți constata în jurul tău, din motive care nu depind de tine, fie din invidie, fie din ignoranță, lipsă de experiență, fie datorită faptului că agresorul se pricepe foarte bine să întoarcă situația în favoarea sa folosind autovictimizarea, discreditarea  și minciuna.

Așa încât, dacă aștepți să-ți vină salvarea din exterior, vei aștepta cu prețul timpului și sănătății tale.

Draga mea, nu poți căuta responsabilitatea pentru a-ți schimba starea în care te afli în altă parte.

Explicație mai clară pe care pot să ți-o ofer este aceea că o persoană abuzată se poate erija la un moment dat în două roluri: fie se consideră victima răutății, lipsei de caracter  a celui ce o abuzează și mai rău decât atât, autovictimizarea îi spune că l-a provocat prin comportamentul său, caz în care nu va reacționa în nici un fel, se va umple de furie, resentimente, resemnare, așteptarea miraculoasă a unei salvări. Și postându-se în același timp în personajul pozitiv ce așteaptă să fie recompensat pentru abuz și lacrimi, va sta mult și bine în situația asta. Frica uneori devine paralizantă și e incapabilă să găsească vreo ieșire, așteptând detensionarea iadului în care se află.

Fie ea alege comportamentul opus și anume să nu mai fie asemenea covorașului ei de la intrare, ci să devină supraviețuitoare, înțelegând că e RESPONSABILĂ de decizia de a face ceva cu viața ei, sau de a nu face nimic, decizie care îi poate schimba soarta RADICAL.

O soluție va  exista întotdeauna. Ea poate fi chiar înaintea ochilor tăi, la îndemâna ta, dar n-ai văzut-o tu, așteptând ca situația să se rezolve de la sine. E ceva asemănător bunicuței ce își caută peste tot ochelarii de pe nas.

Însă cu postura de victimă nu se glumește. Viața ta nu e o glumă bună, nici o haină roasă de molii.

Rolul de victimă este asemănător unui cariu pentru lemn, îți poate mânca încet, încet, întreaga viață.

Rolul de învingătoare, pe lângă liniștea psihică pe care ți-o aduce,  îți oferă și un nou început.

El presupune în același timp că ești responsabilă pentru VIAȚA pe care ți-a dat-o Dumnezeu și a celor din jurul tău și pe care nu se merită să o pierzi în plâns și inutilitate, ci să o câștigi în fericire și împliniri. În urna vieții tale poți extrage și tu biletul pe care l-ai ignorat. Între sacrificiu și sacrificiul inutil diferența este ca de la cer  la pământ. Astfel încât, draga mea…ai grijă  și de tine!

                                                  Cu mult drag, alături de tine, Brîndușa


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s