xanadu

O unda de aer proaspăt ce pătrunde într-o încăpere  te face să simți toate mirosurile, fie cele suave, parfumul misterios al de trandafirilor proaspăt înfloriți, aroma gutuilor de pe raftul bunicii, vanilia și scorțișoara prăjiturilor coapte în casă, balsamul din rufele proaspăt spălate, dar uneori și pe cele nedorite, al mucegaiului de diferite culori  și al aerului poluat, irespirabil.

Dar obișnuința, cu care ne-am putea confrunta uneori pe parcursul existenței noastre, ne determină de multe ori să facem confuzia între normalitate și…. anormalitate.

Dar, cine hotărăște ce-i normal și ce-i anormal în cadrul restrâns al  microuniversului în care trăim ?

Noțiunea de normalitate este raportată la majoritate și arată că lucrurile ar trebui să stea într – un anumit fel.

În schimb contrafacerea, inducerea unor idei false, fie din convingere, fie din prejudecată, fie în scopul obținerii unor avantaje, adâncește  confuzia dinte cele două, astfel încât, cu ușurință, pe parcursul vieții, normalitatea și anormalitatea se suprapun, se confundă, se iau drept repere în viață.

Știi cumva cum se trăiește viața când negrul e luat drept alb ?

 

Pe parcursul existenței noastre, prin educația primită în familiile din care provenim, fie prin influența religioasă ce își pune pregnant amprenta asupra modului nostru de a fi și de a ne comporta, fie prin sfaturile prietenilor, pe care lesne le prețuim, căutăm în permanență, o valoare  neprețuită și anume „puterea de discernământ”.

Obișnuința, respectiv complacerea pe o anumită perioadă de timp într-o anumită stare nefastă  a lucrurilor te face să nu sesizezi partea anormală a traiului de zi cu zi și mai mult decât atât să nu reacționezi, să nu schimbi nimic în viața ta.

Dar, uiți un lucru simplu: comoditatea și neglijența întotdeauna costă, au prețul lor și încă unul pe care s-ar putea să nu ți-l permiți.

Hai să privim  prin binoclul vieții spre cuplurile din societate. Să privim spre un  cuplu în care el și ea nu se iubesc, dar aleg să stea împreună din obișnuință, uneori să se căsătorească și să crească copii. Vor merge pe același drum până la adânci bătrâneți? Vor mai fi ei și fericiți ? Să luăm în considerare că de foarte  multe se produce divorțul emoțional, care face conviețuirea insuportabilă. Alteori se produce chiar inevitabilul divorț, de cele mai multe ori la o vârstă înaintată. Astfel, multe cupluri aleg să trăiască în compromis și mai departe. Ce vedem?

Parteneri care ajung din diferite motive să se urască, dar conviețuiesc, uneori  excrocâdu-se reciproc, urându-se reciproc sau chiar abuzându-se reciproc. Și în același timp sperând cumva, că efortul lor cândva, va fi răsplătit. Oare ce răsplată așteaptă?

Asta sună în mod asemănător dilemei : Trăiesc ca să mănânc, sau mănânc ca să trăiesc?

Io vivo per lei- sună versurile unei frumoase melodii de dragoste.

Trăiesc pentru el, pentru ea, sau conviețuiesc cu el, ea, ca să trăiesc ?

 

Să urmărim câteva din situațiile cu care te-ai putea obișnui, astfel încât să nu relizezi că viața ta a luat-o în jos rău de tot pe toboganul ruinei și a lipsei de discernământ:

Să duci o viață de sclavă și să nu realizezi că tu nu mai ai timp, că poți trăi și altfel, ca nu ești programată pentru asta și de multe ori te complaci, autosclavagizându-te prin felul tău de a fi,  prin care încerci să-i mulțumești pe toți.

Să suporți abuzuri și să consideri lucrul acesta firesc, din cauza unei păreri slabe despre tine, care ți-a fost inoculată, sau a lipsei de iubire de care ai avut parte, a lipsei de susținere din copilărie, a eșecului mai multor relații de prietenie.

Să fii excrocată de partenerul de viață și să nu reacționezi, mai mult decât atât să nu realizezi că prosperitatea ta o ia în jos în timp ce a lui nu dispare.

Să te dărui trup și suflet unei persoane pe care n-o iubești, pentru că ți-o impun conveniențele sociale.

Să oferi mult și chiar mult prea mult unei persoane care nu te iubește, sperând la imposibil, în ciuda evidențelor.

Să fii cu un partener și să visezi la altul, o anormalitate care îți poate face viața un infern. Să nu-ți mai placă de partenerul tău de viață, dar să fii în continuare cu el, visând la actorul de pe plasmă, la bărbatul care îți face ochi dulci, sau la o iubire imposibilă, e un coșmar care nu are sfârșit.

Să fii înșelată și să accepți. Să nu reacționezi, să trăiești un compromis care îți termină toată viața. Ai parte de un continuu set de stres și supărări. Și tu spui că e normal?

Să duci o viață plină de ură, invidie, răzbunare, ca un mod de a fi, să nu mai realizi că poate nici nu mai știi să iubești, să împarți un zâmbet sau bunătate?

Să accepți să fii umilită, uitând că pe lumea asta mai există și  demnitate. Te-ai obișnuit atât de mult, încât a devenit o trăsătură a personalității tale.

Să consideri sărăcia o virtute.

Să consideri sacrificiul un mod de viață, chiar și atunci când nu e necesar.

Să crezi gura târgului și să nu crezi în propriul tău potențial. Până descoperi că filozofii n-au avut dreptate, s-ar putea să-ți treacă viața.

Să pui prea mult preț pe opinia societății sau familiei uitând de dorințele, aspirațiile, visurile tale. Cu alte cuvinte, să dansezi întotdeauna după cum cântă ei.Ți se pare normal?

Să ai visuri, dar să nu faci nici un pas să le realizezi. Crezi că va veni o zână, cu baghetă magică să facă în locul tău ceea ce tu, cu talentele tale poți face?

Să fii plicticoasă, când tot tu poți fi interesantă.

Să investești exclusiv în copii, rupând orice alte relații, uitând că într-o zi vor pleca.

Sunt sigură că, cu puțină reflecție vei găsi multe alte situații în care nu sesizezi că viața ta trece, că ai putea lua decizii mult mai înțelepte, pe care să nu le regreți. Pentru a sesiza anormalitatea  din viața ta e nevoie uneori de un duș rece. Și asta ar fi partea frumoasă a lucrurilor, faptul că mai devreme sau mai târziu te-ai trezit. Altfel te complaci în situații neplăcute, dar comode, mințindu-te că așa trebuie, că așa e cel mai bine, că nu există altă variantă și că e mai ușor să nu faci nimic, sperând că lucrurile se îmbunătățesc de la sine. Cum rămâne cu faptul că acest compromis în care stai nu generează respect și mai mult decât atât te poți confrunta ta un moment dat cu eșecul tău, reprezentat chiar de situația de care te temi cel mai mult. Ai vreo garanție că lucrul acesta n-o să se întâmple? Și asta în defavoarea vieții tale ?

Dar ca să terminăm într-o notă optimistă, roata vieții se învârte și dacă astăzi tu ești jos, află că mâine tot tu poți fi pe culmea pe care o consideri prea înaltă pentru tine, trebuie doar să deschizi fereastra vieții tale. Altfel cum poți privi spre orizont ?

                                            Cu mult drag, Brîndușa