xanadu

     Nunta, evenimentul mult așteptat, ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi din viața sa, în realitate simțea că e un pachet de nervi și își vărsa furia pe toți incompetenții din jurul ei. Nimic, nimic, nu părea în ordine. De la aranjamentele florale în nuanțe prea închise, la șervețelele de masă fără broderie, la lipsa fântânii de ciocolată. Și probase până acum cel puțin douăzeci de rochii de la cel mai în vogă magazin din oraș, dantelă, tul, organza și cristale swarovski, pentru ca apariția ei splendidă să capteze toate privirile invitaților. A, dar a uitat un singur accesoriu, la care se gândise prea puțin, logodnicul ei. Nervii ei își îndreptară săgețile de foc asupra lui. Și doar i-am spus că nu îmi plac pantofii săi. Și cravata, doar i-am spus să poarte papion. Sper să nu îmi facă și acum cu verighetele, ca la logodnă, când l-am pus să-mi schimbe inelul. Păi ăla era diamantul pe care-l merit eu?

Ceremonia oficierii căsătoriei începu. Dar gândul ei era la invitați. La cât de mult vor bârfi și invidia fastul ei. Cu un zâmbet forțat își pictă chipul atât de studiat, pe care îl proiecta adeseori și asupra celui de la brațul său, ca să-i vadă lumea cât sunt de fericiți. La ieșire, când în sfârșit totul se terminase, când se simțea asemenea unei vedete hollywoodiene, cu o expresie de satisfacție a lucrului dus la bun sfârșit, întâlni privirea unei tinere mirese ce urma la rândul ei să-și oficieze căsătoria. Rochia ei de o simplitate și eleganță uimitoare o făcea să pară foarte feminină și se asorta de minune cu buchetul de flori albe. Dar ceea ce a frapat-o din primul moment era bucuria sinceră și fericirea ce i se citea pe chip. Își privea logodnicul ce urma să-i devină soț peste doar câteva momente cu toată admirația din lume. Și el o privea la rândul său cu multă iubire. Părea că timpul s-a oprit în loc și nimic altceva nu conta pe lume. În jurul lor puteai lesne să-ți imaginezi zburând un roi de fluturi albi. Privindu-i, ea avut un sentiment de invidie și părea că toată strădania ei de până atunci a fost în zadar…

Draga mea, tu când ai fost pe la magazinul de vise ce ți-ai ales?

Și dacă încă te mai întrebi cât de importantă este dragostea în rețeta fericirii tale, poate nu știi încă pustiul pe care îl aduce lipsa ei. Răvășirea sufletului care nu mai simte nici o plăcere în admirarea mobilierului de nuc de prin casă sau a paharelor de cristal, kilogramele care nici măcar nu te mai sperie, adunate de prea multă ciocolată savurată la televizor, ca să compenseze ce? Golul pe care îl simte sufletul tău. Și rochiile nu sunt niciodată suficiente și pantofii adunați pe nuanțe și culori sunt întotdeauna prea puțini. O trecere pe la market, o felie de fericire…

In nuvela lui Guy de Maupassant, Bijuteria, o frumoasă și tânără doamnă, aparținând clasei mijlocii,  Mathilde Loisel, visa cu ochii deschiși la o viață de lux, cu saloane mari, îmbrăcate în mătase, candelabre din bronz și la cercurile înalte ale societății acelor vremuri. Dar ocazia mult așteptată se ivi. Invitată la o petrecere la palatul ministerului, pentru ea nici o ținută nu părea potrivită. Când în sfârșit avu și rochia mult visată, împrumută de la prietena sa cea mai de preț bijuterie, un colier cu diamante. Participarea sa la petrecere fu un adevărat succes, dar tot acolo viața ei se schimbă, când pierdu frumosul colier. Urmară zece ani de chin și umilințe, în care ea și soțul ei s-au împrumutat pentru a achiziționa o bijuterie asemănătoare, ani care au sărăcit-o de toate resursele, inclusiv de frumusețe, grație, delicatețe. Ajunsă la capătul puterilor,  îi povesti totul prietenei sale.

 Dar, colierul era din pietre false, îi spuse aceasta,  în realitate costa foarte puțin, trebuia să-mi spui și totul se rezolva.

Și te întrebi atunci, cât de mare să fie prețul luptei după aparențe?

Și tu atunci când afișezi un zâmbet larg, arătând că totul e în ordine în viața ta sentimentală, pe cine vrei de fapt să păcălești?

Și  uite că te fac, de fapt, mai fericită, ieșirile și întâlnirile sociale decât intimitatea din căminul tău.

Dar goana după aparențe unde crezi că duce?

Aparențele, pe care tu încerci să le salvezi, îți fac în realiate un rău mai mare decât l-ai putea evalua vreodată. Ele te jefuiesc, îți lasă sufletul gol și pustiit, lipsit de bucuria adevărată, de viața trăită la superlativ.

Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e, spunea celebrul autor Marin Preda. Iubirea însă poate umple golul din suflet, pe care nimic altceva nu-l poate compensa.

Împlinirile, oricare ar fi ele îți aduc doar satisfacții de moment, dar dragostea este liantul de aur, care face cuplurile fericite. De la această fericire în cuplu pornesc  toate celelalte  realizări, prin susținere reciprocă. Dar atunci când această bucurie lipsește, vei căuta alte porții de fericire în încercarea disperată de a-ți acoperi golul  inimii tale. Fața ta devine posomorâtă, chipul ți se schimbă, invidia e la ea acasă, nimic din cât ești dispusă să achiziționezi nu e prea puțin. Toată ființa ta strigă : mai mult și mai mult…

Dar se merită să mai crezi astăzi în iubire, când oamenii au devenit atât de egoiști?

Da, există iubire. Și atât timp cât ai dragoste de oferit, va fi întotdeauna undeva o pereche a inimii tale, căci dragostea nu este materială. Natura ei e divină. Și atunci frumusețea  chipului tău va fi oglindită de fericirea sufletului și inimii tale.

 Nu poți număra niciodată în viața ta toate inimile care bat pentru tine.

Astăzi lasă gândurile negre și fii fericită, ai doar o singură viață.

                                                                         Cu mult drag, Brîndușa