xanadu

  Carnavalul de la Rio de Janeiro, strălucire, fast, jocuri de lumină și culoare, o explozie de măști și muzică de samba. Cât de ușor e să te pierzi în spectacolul jocurilor de lumini și umbre, dacă porți și tu o mască și cât de diferită te-ai simți fără mască, într-un festival al vieții?

Ai testat și tu măștile impuse de societate?

Teatrul, filmele, reprezentațiile, nu sunt doar pe scenă sau ecranul de dimensiuni tot mai extravagante al plasmei, ci fac parte din viața noastră. Cine le-a adus acolo? Privește-te în oglindă și ce vezi? Ființa autentică din tine sau actrița, purtătoarea de măști?

Un rol pentru fiecare, o reprezentație pentru fiecare, o mască pentru fiecare, un întreg carnaval. Ai curajul și identifică toate măștile pe care le vezi în oglinda personalității tale.

Dar de când societatea își impune modelele ei, ai căpătat și tu măști felurite și joci roluri sociale, care dau bine pe cameră și autenticitatea e luată drept inadaptare sau rebeliune. Ai auzit și tu expresia: „partidul te vrea tuns”. Familia, religia, jobul, societatea, fiecare te vrea într-un anume fel, fiecare are norme, standarde la înălțimea cărora e obligatoriu să te ridici. Autenticitatea ta? E neinteresantă pentru toți. Și tu pornești în viață cu inima deschisă către o lume, care nu te acceptă așa cum ești și îți oferă patternuri comportamentale și norme nescrise de integrare, la care trebuie să aderi. Ori intri-n carnavalul ei, ori stai în culise sau în sala de spectacol, dacă ești primită și acolo.

Cum te vrea societatea? Veșnic pe val, deasupra problemelor, dezamăgirilor, competentă, activă, sociabilă, fericită. Și aici, chiar dacă lucrurile nu stau așa în viața ta, îți pui o mască, altfel riști să fii retrogradată.

Cum te vrea familia? Supusă, conștiincioasă, cu spirit de sacrificiu, fără probleme sentimentale. Și aici, ca să-i mulțumești pe toți, îți mai pui o mască. Și dansezi samba cum vor ei, chiar dacă ție îți place valsul.

Și-ți mai pui o mască să cucerești bărbatul visurilor tale, după ce ai citit pe internet materiale de seducție și îi oferi astfel o carte de vizită interesantă, uitând că după ruperea magiei se va trezi cu tine, cea autentică, când vei obosi de tot, de-atâta prefăcătorie. Și într-un final îți spui ca-i câștigat, dar…,poate…, te-ai pierdut tocmai pe tine…

Dar, încercând să minți întreaga lume, nu ți-a trecut o clipă prin minte, că cea pe care ai mințit-o cel mai mult ai fost chiar tu?

Și te trezești apoi că le-ai atins pe toate, câtă măiestrie? Și te întrebi de unde nefericiri, frustrări, anxietăți,  nemulțumiri și nervi în viața ta?

Și n-ai avut curajul niciodată să fii tu însăți, să recunoști ce-ți dorești, să nu dansezi după cum cântă alții, să-ți exprimi opiniile, chiar dacă doare și generezi nemulțumiri, să te ridici deasupra valului și a problemelor și fără măști, să nu invidiezi la nesfârșit persoanele care-și asumă libertatea de a fi autentice.

Nu ești un pion pe tabla de șah a vieții, care-și alege profesia după cum vrea mama, mirele după cum vrea tata, personalitatea după cum vrea stăpânul față de care îți pleci capul, partenerul tău de viață sau societatea. Tu ai deja un stăpân, pe Dumnezeu.

Cum ne mințim pe noi înșine, te-ai întrebat?

Minciuna, lumea virtuală, scena, s-au infiltrat atât de mult în viața noastră, încât nu mai realizăm că jocul se întoarce împotriva noastră. Ne pierdem în amalgamul de minciuni frumoase, tocmai discernământul, capacitatea noastră de distinge albul de negru și de cenușiu.

Ai curajul să spui ce-ți place cu adevărat? Dacă sunt în vogă crinii imperiali și ție-ți plac lalelele, de fapt, ce-alegi?

Ai curajul să recunoști dacă ai sentimente autentice sau nu? Dacă ai deja un partener de viață și familia, societatea,  se așteaptă de la tine să-l iubești, că doar ai făcut deja o alegere, ce faci? Te minți și tu. Dacă se așteaptă toată lumea să fii și fericită cu el, te minți și tu că ești. Frumoasă autosugestie, dar cât ține? Și tu-ți pui masca fericirii și consideri că-i totuna cu „a fi fericită cu adevărat”?

„Numai cu inima poți vedea cu adevărat ceea ce este invizibil pentru ochi” (Antoine de Saint-Exupery).

Problema controversată, obiect de studiu al inteligenței emoționale„ să aleg rațional sau cu inima? ”a fost rezolvată atunci când studiile de ultimă oră au demonstrat că inima gândește, că există o inteligență a inimii și că inima își sincronizează propriul câmp electromagnetic cu cel al creierului. Deciziile în care am făcut abstracție de ceea ce-și dorește inima noastră cu adevărat, sigur le vom regreta.

Masca „e totul bine”, una din cele mai răspândite măști, te poate face  să nu vezi realitatea și lucrurile care dovedesc contrariul.

Te poate determina să crezi că ai o relație împlinită, o căsnicie fericită, relații bune cu colegii sau familia, chiar și atunci când totul nu e decât prefăcătorie. Dar orgoliul din tine și dorința după „bine” te pot face să nu vezi ceea ce ar trebui de fapt să vezi.

Se spune că un om a fost legat toată viața sa de un stâlp. În fața sa se afla un ecran. În spatele său era un drum, după care se afla un foc mare. Oamenii treceau pe drum, dar el vedea doar umbrele proiectate pe ecran. Aceasta era singura realitate vizibilă pentru el. Cineva a încercat să-i spună că oamenii nu sunt așa, au trup, au membre, au ochi, dar el nega, spunând că oamenii nu sunt decât umbre, până când a fost dezlegat și ajutat să vadă…

Astfel ajungi  atunci când singura realitate pe care o accepți e cea închipuită și gândirea ta riscă să devină onirică.

Masca „ eu sunt altfel”, cum se-așteaptă cei din jurul tău să fii și cum nu ești tu de fapt în realitate, te poate costa cel mai mult. Atunci când știi cum ești tu, știi și ce vrei,  înțelegi și ce ți se potrivește cel mai bine, conștientizezi în același timp și ce te poate face fericită pe tine, ce te împlinește. Dar atunci când porți măști, nu doar față de ceilalți, ci și față de tine, toate acestea nu-și mai au rostul.

Drumul spre mai bine începe prin curajul de a te privi fără ele, de a-ți vedea viața fără măști, de a trăi fără prefăcătorie, altfel toată existența ta va purta la rândul ei o mască sub care se vor ascunde neîmplinirile, frustrările și regretele tale până la sfârșit și vei găsi nenumărați vinovați pentru ele, uitând de cel mai mare dintre  toți, adică de tine.

Draga mea, viața nu-i o piesă de teatru pe care poți să o repeți, dar tu poți să mototolești azi toate filele în care ai mințit și să rescrii scenariul. Viața cea autentică începe prin curajul de a spune lucrurilor pe nume. Întreabă-te cu sinceritate : cum ai vrea să arate viața ta? Și ai curajul să ajungi cu decență și optimism acolo unde ți-ai propus.

                                        Cu mult drag pentru tine, Brîndușa