xanadu

   Te-ai întrebat de ce repeți mereu, mereu,  aceleași greșeli în relația de cuplu? De ce pornești în relație cu mult entuziasm, considerând că de data aceasta va fi diferit și constați că ajungi în același punct terminus, realizând că nu ai avansat de loc, ești tot tu și eșecul tău. Tot tu și gustul amar al nefericirii, în urma euforiei care ți-a luminat pentru o clipă viața, te-a făcut să visezi și să consideri că fericirea ți-a dat în sfârșit întâlnire.

De ce ți se întâmplă numai ție ? De ce aduci în viața ta numai nefericire și parteneri lângă care nu poți construi nimic temeinic? Să fie ceva ancestral? Și cauți vinovații, pe care nu-i poți aduce înaintea curții cu juri și pentru care nu găsești suficiente legi să-i pedepsești, neasumându-ți rolul tău în toată această țesătură de inadaptare și neîmpliniri.

   Mai bine singură,  îți spui tu în timp ce îți bei cafeaua, mai puțin stres, mai puține reproșuri, necazuri, probleme. Și-ți spui că fericirea în cuplu se găsește dincolo de ecranul plasmei, o invenție a scenariștilor și scriitorilor care suferă de insomnii. Și n-ai curajul să încerci din nou, căci știi de la început finalul. Ce rost mai are, atât timp cât ultimele file ale romanelor tale de dragoste, scrise din preaplinul sufletului tău, au toate un final deprimant…

Și atunci când cauți dușmanul, sabotorul, ai privit vreo clipă la tine și la ce faci tu? La tine și la modul în care te comporți ? La tine și impactul, șocul, dacă vrei, al  comportamentului tău în relația cu celălalt?

Stai puțin, îți spui. Dar cum,… ai putea fi chiar tu de vină?

Tu imaculata, femeia fără reproș, tu care iubești perfecțiunea, tu cea cu personalitatea încă nedescoperită? Hai, că asta-i prea de tot…

Da, tu, cea neînțeleasă, asemenea unei enciclopedii, nu te lași până nu sabotezi fiecare relație de cuplu în care te afli!

Tu crezi că într-o relație fiecare vine cu un creier alb, asemenea unui jurnal cu pagini goale, în care îți poți scrie cu ușurință povestea, visul.

În realitate, fiecare vine cu propriile comportamente învățate încă de multă vreme, roluri asumate, imprimate în filele personalității sale, tipare de gândire, modele educaționale însușite, superstiții, temeri, frustrări, orgolii, pagini în care au scris părinții până la șapte ani, apoi  societatea, pagini în care, cu greu se mai poate scrie.

Și tu nu te lași, până nu aduci cu tine în relație tot ce ai învățat. Tot ce ai însușit temeinic în copilărie și în celelalte relații ale tale și-au pus amprenta asupra personalității tale și fac acum parte din tine.

Dacă ai fost lipsită de afecțiune, neînțeleasă anterior, dacă ți s-a inoculat ideea că nu meriți atenție, vei veni cu această frustrare și în relația de cuplu. Te vei convinge cu greu că meriți iubire, simpatie și că nu ești doar  o căutătoare de comori sentimentale. Îl vei sufoca cu dovezile tale de afecțiune, cu lipsa ta de respect față de propria ta persoană, cu disperarea ta și frica că te înșeală sau părăsește.

Dacă dimpotrivă ai fost lumina ochilor părinților tăi, care ți-au pus lumea pe tavă, care poate au fost orbi la defectele tale de caracter, oferindu-ți iubire necondiționată, nu vei accepta multă vreme în viața ta un partener care îți face reproșuri, fie ele și întemeiate, nu vei vedea dincolo de ele, din păcate, iubirea ce ți-o poartă.

Și dacă ai fost victima unor abuzuri într-o relație precedentă, dacă te-ai complăcut în acest rol de victimă, fără a reacționa în vreun fel, ce te face să crezi că nu te vei comporta la fel în noua relație, nu vei accepta jigniri, torturi psihice și umilințe, nu-ți vei cere scuze la nesfârșit, chiar și atunci când se pare că… doar  i-ai tulburat apele? Și astfel uiți de demnitatea ta și uită și el.

Fă-ți o introspecție, adu-ți aminte de comportamentele însușite, învățate. Și violența e molipsitoare. Poate dimpotrivă, ai învățat ca prin violență se rezolvă lucrurile și atunci limbajul tău nu te dezminte și agresivitatea ta te ajută să-ți impui supremația, să nu te lași călcată în picioare și să obții tot ce-ți dorești. Și nu observi, că n-ai motive, cum considerația celuilalt față de tine, încet, dispare. Și mai aștepți încă, nu-i așa, bărbatul cu o listă nesfârșită de calități, care să te placă așa cum ești ?

Sau poate dimpotrivă nu e vorba doar de trăsăturile personalității tale și nici de modelele comportamentele însușite anterior, ci de o nevoie disperată de a strica homeostazia relației tale, armonia prea romantică, patetismul devenit plictisitor, din dorința de a vedea ce rezultă dacă te comporți atipic, sau cât de mult te iubește, tu fiind obișnuită să faci față la nesfârșit, dezordinii?

Și atunci el va face cunoștință și cu mofturile tale, cu tonalitățile limbajului tău, cu spiritul tău critic, cu minciunile și manipulările tale. Și în final vei spune…ups ce-a fost cu mine, că nu  mă regăsesc…

Și atunci decât să cauți bărbatul ideal, n-ar fi mai înțelept să cauți bărbatul… ideal pentru tine?

Privește înlăuntrul tău și atunci vei înțelege și nu repeta tot ceea ce te-a sabotat în trecut. Experiențele negative ne pot ajuta să nu repetăm greșelile trecutului și să învățăm noi roluri comportamentale. La mijloc e o alegere și un act de voință care îți poate schimba viața radical, astfel încât să nu te prindă trecerea vremii în pijamale, lipsită de căldura unei inimi iubitoare , de frustrarea că nu ai găsit persoana lângă care zămbetul tău să înflorescă, fără teama de a se ofili vreodată, cum ți s-a întâmplat, poate, în trecut. Și mâine, cănd iți bei din nou cafeaua sau ceaiul, privește la frumusețea dimineții din care se naște ziua și zâmbește altfel, de data aceasta. Nu vei regreta!

Cu mult drag pentru tine, Brîndușa