Tu mai recunoști drumul pe care, poate, te-ai pierdut?

      De câte ori nu ai întâlnit cuvintele izvorâte din disperarea sufletului: nu mai știu cine sunt, nu mă mai recunosc. Cum am putut gândi așa, cum am putut reacționa așa, cum am ajuns într-o astfel de situație?

Doar zece like-uri la poza de profil? Ce se întâmplă cu mine, nu mai sunt în top? Și ai o dimineață proastă. O sută de like-uri, vai ce fericită ești! Și la ce-ți folosește numărul de like-uri? Ți-au umplut golul din suflet?

      Nevoia de recunoaștere a fost identificată de psihologul american Abraham Maslow ca fiind situată la nivelul patru al piramidei trebuințelor umane, după nevoile fiziologice, de securitate și sociale, astfel încât ființa umană conștient sau inconștient tânjește după recunoaștere, apreciere. Recunoașterea este de multe ori asociată cu respectul, crește încrederea în forțele proprii, adaugă o stare de mulțumire și fericire. Cu atât mai mult într-o societate  în care femeia accede la posturi de conducere, femeia de afaceri, femeia manager, succesul și aprecierea ajung să se identifice. Societatea secolului XXI devine pe zi ce trece   o societate tot mai competitivă în care te integrezi sau riști să cazi de la înălțime. Apare astfel o luptă continuă pentru prestigiu și putere. Și societatea nu ezită să scape de cei ce nu intră în cursa ei infernală după apreciere. Și da, valorile personale sunt mai puțin importante, contează performanțele profesionale și succesul pe toate planurile. Și de multe ori cei „ cu probleme” sunt doar tolerați.

Și tu de când ai deschis ochii în această lume ce ai învățat și cum ai fost educată?

Ai intrat și tu, draga mea în această cursă, în această continuă alergare, care crezi tu, te duce la fericire?

Hai recunoaște! Câte compromisuri ai făcut de dragul părinților, câte sfaturi  care au pus presiune pe tine ai urmat din partea celor apropiați, uitând de tine, de dorințele și pasiunile tale?

Și în această disperare a sufletului tău ai căutat manuale întregi pe internet despre cum să fii, cum să devii, cum să seduci, cum să manipulezi, cum să te porți ca să-ți fie bine ? Și ce ai obținut? Investind într-un fals, te-ai trezit tot cu un fals. Te-ai trezit la realitatea  că viața și fericirea ta sunt de fapt un mare,  mare fiasco.

    Prea preocupată ca să placi, atunci când l-ai întâlnit pe el nu ai avut curajul nici să faci cunoștință, nici să-i spui că-l simpatizezi, nici să-l cunoști mai mult. Mintea ta procesa într-una: cum i-ar plăcea să mă vadă îmbrăcată, să mă uit în ochii lui sau să mă fac că nu-l observ, să-i acord exclusivitate sau să vorbesc și cu alții ? Și de atât de multă preocupare ai ratat toate momentele în care a-ți fi putut face, simplu, cunoștință. Și iubirea ta a rămas doar o tristă amintire, uitată într-un colț ascuns al sufletului.

   Și atunci când „mister perfecțiune” ți-a dat în sfârșit întâlnire, nu te-ai relaxat nici nu te-ai bucurat suficient, prea preocupată fiind de „ce-o să zică”, sau cum ar vrea să fii: puternică sau sentimentală, vorbăreață sau tăcută, autoritară sau indulgentă, scorpie sau fata„ numai miere”. Și i-ai servit personalitatea dorită pe tavă, uitând că ceea ce cucerește este tocmai farmecul și naturalețea, curajul de a fi autentică , spontaneitatea.

Și pe parcursul relației, atunci când el a făcut în sfârșit cunoștință cu tine, cea reală, de teama pierderii admirației lui, tu ai plusat, ai făcut compromisuri peste compromisuri, care te-au costat.

 De multe ori nu ți-ai spus părerile, chiar dacă te-a durut.

De multe ori ai trecut peste atitudini și gesturi nepotrivite, chiar dacă nu ți-a plăcut.

De multe ori ai cedat sub presiune, chiar dacă ceea doreai tu, nu corespundea.

 Și alteori n-ai avut curajul să-i spui că te-a jignit sau dezamăgit prin vorbele sau comportamentul lui și i-ai oferit astfel o carte pe care o va juca până la sfârșit. Și  în toate astea pas cu pas tu ai trădat singura ființă care pe moment nu avea cum să-ți „scoată ochii”, adică pe tine.

        Și dacă ai ajuns și mai rău, într-o relație toxică, poate ai fi vrut să schimbi ceva, dar n-ai avut curajul și ai trăit în compromis, din aceeași dorință de recunoștere socială. Până ți-ai dat seama că societatea te lasă la greu și mai are și propriile criterii de recunoștere, în care sunt promovate de multe ori nonvalorile.

Și ai mai observat și tu că mulți își cumpără prestigiul investind. Oferă doar pentru recunoaștere, cumpără sau cred că pot cumpăra sentimente, iubire. În timp ce alții, profitând din plin, mimează recunoștința, mulțumirea și asta până la proba contrarie. Rezultatul: escrocări, manipulări, frustrări. Și atunci când adevărul iese la iveală se lasă cu explozii de ură, furie, răzbunare și căutări de vinovați.

Și toată alergarea ta după recunoaștere ce ți-a adus? O alegere între compromis și singurătate?

Și în acest carusel al timpului tău investit în carieră , i-ai uitat de multe ori pe cei dragi, i-ai neglijat. Și atunci când erai în brațele soțului tău, mintea ta mai parcurgea încă paginile proiectelor în desfășurare și când copilul tău dorea câteva clipe cu tine, te considerai neînțeleasă și ocupată. Și ai uitat că ești pe lumea asta femeie și poate și mamă.

Dorința continuă după recunoaștere te poate transforma în femeia preș, fără autoritate, fără personalitate, fără demnitate, fără mulțumire. Și într-o  bună zi apar și reproșurile pe care ți le faci singură. Cum de-ai ajuns aici? Sau, vai de tine, n-ai avut noroc. Și te uiți cum în viața ta se schimbă doar chipul din oglindă.

Reclamele societății strigă: fii fashion!

Totul pentru admirație: îmbrăcămintea, cariera, comportamentul, toate investițiile tale spre asta converg. Și ajungi să fii obosită de atâta look și fashion.

Și această preocupare continuă pentru a fi admirată nu-ți va aduce aduce în viața ta decât escroci sentimentali și profitori. Bărbați care mimează ca și tine admirația, colegi de muncă care mimează atenția. Lume, care a învățat din mers mimica atenției și limbajul nonverbal. Și tronc! Te trezești că cel care te admira atât de mult, te părăsește și ups, colegul  sau colega de muncă care, credeai că te admiră,  constați te bârfește sau nu te susține și persoanelor cărora le-ai făcut multe concesii, nu pun preț pe tine. Rezultatul pierderii aprecierii e de multe ori depresia, suicidul, iar în cazurile patologice se dezvoltă personalități antisociale. Și riști să nu mai găsești drumul către tine.

Dincolo de zâmbete false, ridicări din sprânceană, tresăriri de bucurie, toate mimate, învățate din mers, că …de, societatea are manuale și cursuri gratuite de perfecționare,  mai mult valorează o îmbrățișare sinceră, un suflet cald, o prietenie autentică, o iubire calmă și blândă lipsită de furtuni, acea relație  care aduce cu ea  o briză proaspătă de mare, un aer curat de munte, care îți dă aripi să progresezi și în care ești acceptată, fără teama de schimbare.

Ce crezi că regretă oamenii la sfârșitul vieții lor?

Ce îți doresc să nu regreți și tu:

Că  nu au fost ei înșiși

Că nu au luat propriile decizii

Că nu și-au exprimat atunci când au avut ocazia, emoțiile, sentimentele

Că nu și-au făcut timp pentru distracție și pentru cei dragi, prea preocupați fiind de carieră.

Fă pace cu tine și mulțumirea, fericirea te vor găsi, fără se le mai aștepți în zadar.

Cu mult drag, alături de tine, Brîndușa

 

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s