xanadu

Recent, canalele de știri au avut în atenție un subiect de ultimă oră, respectiv cazul tânărului de treizeci și patru de ani din Pitești, care într-un moment de furie, provenită din frustrare și-a ucis iubita, fiindcă aceasta refuza să se împace cu el.

      Declarația lui suna: „Nu am vrut decât să fiu fericit, găsisem pe cineva, aș fi făcut totul să fie bine. Nu a fost să fie, orgoliul ei a învins în relația noastră”.

       Ce se întâmplă și unde ajungi atunci când cauți împlinirea sufletească în afara ta, când îți legi fericirea de o persoană, pe care o faci responsabilă pentru starea ta de fericire  sau dimpotrivă, pentru  nefericirea ta?

Și stau unii asemenea unor regi pe tronurile de aur, privind în jur către persoanele care le-ar putea aduce fericirea, care ar putea să-i salveze de ei înșiși, de toată ura, invidia și lipsa de compasiune de care sunt capabili. Și atunci când găsesc victima perfectă, se aruncă asupra ei cu o atitudine de genul: tu ești responsabilă de fericirea mea! Și s-o ferească cine poate pe  sărmana făptură să nu-și facă partea, că pedeapsa va fi pe măsură. Și tu te întrebi, cum mai pot numi unii asta, dragoste?

    Dragostea prin definiție presupune existența a două persoane, altfel poartă un alt nume și cu ușurință înțelegem că se numește dragoste de sine. Iubirea nu îngrădește în nici un fel libertatea celuilalt. Acest sentiment sublim apare între două ființe care simt la fel și aleg de bunăvoie să meargă împreună pe același drum, spre împlinirea fiecăruia prin sprijinul și devotamentul  ce și-l poartă. În afara unei astfel de relații, poți să-i spui oricum, că nu contează. Nu vorbim de dragoste.

     Egoismul transformă subiectul dragostei într-un obiect de satisfacere a ego-ului, de hrănire a orgoliului, a plăcerii, a comodității.  Persoana „iubită” nu mai este beneficiara atenției, a dragostei necondiționate, a sprijinului de orice fel, a ocrotirii, a îmbrățișărilor izvorâte din afecțiune, ci se transformă într-un instrument de satisfacere a plăcerilor egoiste ale celuilalt.

Și apar reproșurile, pe care le întâlnim zilnic: nu mi-ai făcut, nu mi-ai oferit, nu ești în stare….

Și apar frustrările, dezamăgirile că celălalt nu intră în rol să te mulțumească pe tine, nu se transformă de bună voie într-un sclav al pasiunilor tale, al dorințelor tale, al ambițiilor tale. Refuză!

Și toată vina cade asupra lui și de multe ori apare și constrângerea, șantajul emoțional pentru a-l obliga la supunere necondiționată și conformare. Tristă ființă, care a avut doar ghinionul pe lumea asta s-o „iubești” tu, să se apropie prin iubire de tine și să găsească ceva de admirat la tine.

Și e o modă astăzi, e un trend, de a căuta nu perechea vieții tale, ci acea persoană care să te mulțumească pe tine, să-ți hrănească din plin ego-ul, prezentabilă, să nu te faci de râs, cu bani, să fii o persoană invidiată, cu putere, ca să capeți influență.

Și în numele hrănirii acestei recunoașteri sociale se fac de multe ori cele mai multe dintre compromisuri.

Și mă întreb ce se întâmplă într-un cuplu, în care atât el, cât și ea, așteaptă ca celălalt să-l facă fericit, neoferind prea mult?

Și fugi repede la „mami”, plângând că relația, of, nu merge și că el „nu se dă pe brazdă ”.

Călătoare neobosită, tu mai cauți mult fântâna fericrii în depărtări, pe când, în realitate, responsabilă de fericirea ta ești chiar tu?

Și o vei găsi mai devreme sau mai târziu, atunci când încerci să privești și înlăuntrul tău, când reușești să alungi de acolo sentimentele ucigașe: ura, invidia, răutatea, viclenia, egoismul, frustrarea, care te mai încearcă uneori. Când nu aștepți în zadar să-ți pună pe tavă cineva tot ce nu ai avut, dar ți-ai dorit să ai și să-ți compenseze chiar și  pierderile de caracter. Nu trebuie să sacrifici pe nimeni  pentru fericirea ta.

Și drumul spre fericire trebuie să te conducă inevitabil la independență. Să fii mulțumită cu tine, cu ce ai reușit să fii și cu crezi că poți deveni, cu profesionalismul tău, cu hobby-urile tale și calitățile tale sufletești. Fericirea nu e un scop, e o stare pe care o experimentezi atunci când știi să împarți, să respecți alegerile celorlalți și când inevitabil ți se întoarce din tot ce ai investit.

    Femeia care găsește fântâna fericirii este  femeia mulțumită de devenirea ei, femeia care știe să împartă zâmbete, să aducă zâmbete, să găsească canale de autoâmplinire, să-și gestioneze bine viața. Ea este o femeie  echilibrată.

Draga mea, mi-e teamă că dacă vei căuta bărbatul care să te facă fericită s-ar putea să ai dezamăgirea vieții tale și să treci din relație în relație și după fiecare să spui: of nu mai merge!

Femeia fericită e femeia care investește în propriile calități, care știe să ofere și știe și cui să ofere, și cât să ofere. Ea nu are așteptări nerealiste. Încearcă să-ți privești calitățile sufletești din exterior. Și în cazul în care vrei să găsești bărbatul ideal, privește-te pentru o clipă prin ochii lui. Lasă personalitatea ta să strălucească și investește în calitățile tale, în performanțele tale. Atunci nu vei mai căuta cu disperare ființa care să te facă pe tine fericită, ci vei fi fericită oricum. Și această independență a ta în raport cu fericirea, te va face irezistibilă.

Alege să fii fericită!

Cu mult drag, Brîndușa