Află locul în care găsești elixirul fericirii

       Ai privit și tu prin ochii visătoarei lumea, ai crezut la trecerea grăbită prin adolescență că le știi pe toate, ca odată cu înaintarea în vârstă să constați că ai de învățat tot mai multe și că știi tot mai puțin, odată ce universurile existențiale ți se deschid tot mai mult, dar…nu ți-ai pus niciodată problema că cel mai mare mister ești chiar tu.  Măgulită, nu? Stai puțin nu te grăbi la concluzii așa cum te grăbești de obicei, așa precum de multe ori în viață te-ai grăbit să decizi fără prea multă reflecție și ai ales bazată doar pe instincte, asemenea unui copil care cere cu insistență, fără să clipească, jucăria care i-a plăcut, dar constată peste doar puțină vreme că ar fi putut alege altceva mai bun.

     Și te întreb acum, când ai luat hotărâri în viață, pe ce te-ai bazat? Câtă  analiză și reflecție, câtă autocunoaștere a stat la baza deciziilor tale de până acum? Ești mulțumită cu viața pe care ți-ai ales-o, sau dacă ai putea s-o iei de la capăt ai mai schimba câte ceva? Hai recunoaște! Fii sinceră față de tine, nu te vede nimeni.

Stai puțin și oprește-te din mersul tău, din alergătura ta zilnică, din graba de a le rezolva pe toate și ia-ți un timp pe care nu ți-l iei poate niciodată. Așează-te confortabil în fotoliul tău, uită să folosești pentru câteva momente telecomanda televizorului, uită de facturile neplătite, de felurile de mâncare pe care nu le-ai mai făcut de mult, de viitoarele articole din garderoba ta ce te așteaptă în market. Azi ai întâlnire cu tine. E timpul să faci cunoștință cu tine, cu sentimentele, cu gândurile tale, cu personalitatea ta, cu visurile tale, cu tot ceea ce reprezinți tu. E timpul să te cunoști pe tine, draga mea. Și-mi vei spune: la ce-mi folosește să mă cunosc? Și mi-e frică poate de ce am să descopăr!

       Autoreflecția și autocunoașterea te vor ajuta să iei cele mai bune decizii din viața ta, te vor ajuta să nu repeți greșelile trecutului, te vor ajuta să-ți croiești viitorul în care ai încorporat visurile tale, te ajută să  devii femeia perfectă, așa cum îți dorești, te ajută să elimini stagnarea sau monotonia existenței tale, te ajută să fii tu, cea autentică.

    Societatea ți-a impus un anumit tipar, dar cine ești tu în realitate, cine ești tu cea adevărată, dincolo de măști? Te cunoști cu adevărat?

     Poate crezi despre tine  că ești o persoană idealistă, pentru că așa cer standardele înalte de moralitate și pe baza lor ai luat tot felul de decizii, pentru ca mai apoi să constați cu stupoare că ești nefericită și că vorbește în tăcere materialista din tine.

       Poate te-ai adaptat din nou standardelor lumii moderne în care trăiești și ți-ai atins un nivel de viețuire înalt, dar nu poți răspunde fără să te fâstâcești întrebării: dar cu dragostea cum stai?

Astfel încât, prima întrebare sinceră pe care ar trebui să ți-o adresezi este: cine ești tu cu adevărat?

Care sunt lucrurile care te fac cu adevărat fericită?

Alegerile pe care le-ai făcut până acum în viață ți-au aparținut, au fost dorințele tale sau ți-au fost impuse de promoțiile vieții, cum sunt: comoditatea, oportunitatea, necesitatea, dorința de a-i mulțumi pe alții?

Te-ai trezit practicând o meserie, când de fapt doreai să faci cu totul altceva și poate chiar invidiai persoanele care o practicau? Te-ai văzut prinsă într-o relație, la care te-ai aruncat fără să gândești prea mult și într-o zi te-ai trezit îndrăgostită cu adevărat?

Sau te-ai aruncat cu ochi închiși într-o iubire ideală, ca să constați că dragostea trece prin stomac și odată cu fluturii a dispărut și pofta ta de viață?

Care sunt tiparele tale comportamentale care ți-au marcat trecutul? Care sunt greșelile pe care riști să le repeți? Ai ales folosindu-ți doar rațiunea, fără să ții cont de ceea ce dorea cu adevărat inima ta, sau dimpotrivă ai ales doar bazându-te pe sentimentele tale, fără a ține cont de ceea ce era evident, ignorând avertizările rațiunii tale?

Ai fost prea docilă, prea maleabilă, prea supusă, predispusă la compromisuri, ai trecut cu vederea greșeli ce nu trebuiau ignorate, ai dovedit un optimism exagerat sau dimpotrivă, te-ai lăsat purtată de toate gândurile negative?

Ți-ai privit comportamentul din relație, sau perfecționista din tine ți-a spus că tu ești  fără reproș, că tu nu poți greși, chiar dacă ai jignit, chiar dacă ai criticat cu îndârjire, chiar dacă ai gândit de rău, chiar dacă ai țipat, chiar dacă ai trântit, chiar dacă ai bârfit, chiar dacă…

Și ți-a plăcut de tine, fără să încerci să schimbi ceva în bine. Și nu ți-a plăcut nimic la tine, chiar dacă aveai mii de motive să-ți placă.

       Disperarea după o relație, dorința ta nestăvilită după afecțiune, dorința de a pleca dintr-o familie disfuncțională,  de a copia modelul societății, te-a făcut să te arunci repede și aproape la întâmplare în brațele străinului de lângă tine, sau dimpotrivă spiritul tău de independență te-a făcut să refuzi sau să renunți la ceea ce ai fi putut numi o viață de familie fericită? Aroganța și personalitatea ta puternică te-au făcut mereu inabordabilă, chiar dacă îți doreai o relație, ca apoi să regreți? De aceea, cea de-a doua întrebare pe care ar trebui să ți-o pui este : ce-ți dorești cu adevărat?

Îți dorești prăjitură cu vanilie, ia-ți prăjitură cu vanilie, nu-ți lua cu frișcă și fructe de pădure, doar fiindcă dă mai bine în societate sau fântână de ciocolată, ca să spună lumea că ai gusturi fine.

   Făcând altfel îți sabotezi propria viață. Preocupată fiind de ce vor spune ceilalți, ignori să mai ai propria ta fericire. Încărcându-ți sufletul cu resentimente, frustrări, regrete și invidie nu faci decât să proiectezi asupra altora nemulțumiri și uneori ură și furie.

     Și acum cea de-a treia  întrebare: către ce te îndrepți? Cum va arăta viața ta dacă vei continua pe același drum? Cât de mulțumită vei fi mâine, dacă astăzi nu ești? Cum va arăta existența ta dincolo de optimismul exagerat că lucrurile se schimbăm de la sine, dincolo de pesimismul exacerbat că nu mai poți schimba nimic? Comoditatea te distruge, dar un pas sigur și ferm făcut pe drumul pe care îl vrei cu adevărat îți va face inima să bată din nou. Nu-ți fie teamă de ce descoperi în tine, nu te lamenta inutil, nu-ți fie teamă să înfrunți realitatea și să faci schimbări, nu-ți fie frică să pornești pe drumul pe care ți l-ai dorit întotdeauna. Mâine vei deveni ceea ce astăzi ți-ai propus să devii. Mâine vei avea ceea ce astăzi ți-ai propus să ai. Mâine vei ajunge la destinația spre care astăzi ai pornit.

Și spune-mi acum ce-ai descoperit? Din fotoliul tău îți ridici ochii optimistă spre fereastra care așteaptă s-o deschizi. Acolo vei întâlni universul pentru care nu ți-ai folosit toate resursele, acolo e lumea în care poți fi fericită, acolo e acel loc minunat Xanadu, în care visele se împlinesc, acolo e fereastra ta spre visare. O lume deschisă de tine, spre tine, pentru tine.

Cu mult drag, Brîndușa

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s